vedea nimic.
— La naiba, ma înfricosati! Care e cel mai apropiat?
— Pe drumul Bayonne?
— Da, pe drumul Bayonne.
— E cel de la Châtillon.
— Si dupa cel de la Châtillon?
— Cel din turnul de la Montlhéry, mi se pare.
— Va multumesc, la revedere! Sâmbata va voi istorisi im¬presiile mele.
La poarta, contele se întâlni cu cei doi notari care o dezmostenisera pe Valentine si care se retrageau încântati ca încheiasera un act care desigur le va face onoare.
XXIV MIJLOCUL DE A SCAPA PE UN GRADINAR DE TRÂNTORII CARE ÎI MANÂNCA
PIERSICILE
Nu în seara aceea, cum spusese, ci a doua zi dimineata, con¬tele de Monte-Cristo iesi prin bariera Enfer, apuca pe drumul spre Orléans, trecu prin satul Linas, fara sa se opreasca la tele¬graful care, exact în momentul în care contele ajunsese acolo, îsi misca bratele lungi, descarnate, si ajun¬se la turnul Montlhéry situat, precum stiti, în locul cel mai înalt al câmpiei cu acest nume.
La poalele colinei, contele coborî si începu sa urce pe o poteca circula¬ra, îngusta. Când ajunse pe culme se vazu oprit de un gard peste care fructele verzi urmasera florilor roz si albe.
Monte-Cristo cauta poarta micii îngradiri si o gasi curând. O portita de lemn care se misca pe tâtâni de rachita si se închidea cu un piron si o sfoara. Contele gasi cât ai clipi mecanismul si poarta se deschise.