În ziua aceea testamentul a fost facut, fura adusi martorii, batrânul îl aproba, testamentul fu închis în prezenta lor si depus la domnul Deschamps, notarul familiei.
XXIII TELEGRAFUL
Domnul si doamna de Villefort aflara, intrând în apartamen¬tul lor, ca domnul conte de Monte-Cristo venise în vizita si ca fusese introdus în sa¬lon, unde îi astepta; prea emotionata ca sa intre imediat, doamna de Ville¬fort trecu prin camera sa de cul¬care, în timp ce procurorul regal, mai sigur de sine, înainta direct spre salon.
Dar, oricât de stapân pe senzatiile sale, oricât de bine se pricepu sa-si compuna figura, domnul de Villefort nu putu sa înlature cu totul norii de pe frunte pentru ca Monte-Cristo, al carui zâmbet scânteia radios, sa nu remarce aerul lui sumbru si visator.
— O, Doamne, dar ce aveti, domnule de Villefort? întreba Monte-Cris¬to dupa primele complimente, nu cumva am sosit în momentul în care ros¬teati vreo acuzare oarecum capitala?
Villefort încerca sa zâmbeasca.
— Nu, domnule conte, spuse el, nu e nici o alta victima aici în afara de mine. Procesul îl pierd eu, iar rechizitoriul a fost rostit de hazard, de în¬capatânare, de nebunie.
— Ce vreti sa spuneti? întreaba Monte-Cristo, cu un interes afectat ad¬mirabil. Vi s-a întâmplat într-adevar vreo nenorocire grava?
— O, domnule, spuse Villefort cu un calm plin de amaraciune, nu me¬rita sa vorbim despre ea; aproape nimic, o simpla pierdere de bani.
— La drept vorbind, raspunse Monte-Cristo, o pierdere de bani în¬seamna