De îndata ce usa se închise în urma lui, fortele îl parasira pe Villefort, care cazu aproape lesinat într un jilt.
Apoi, dupa o clipa:
— O, doamne, murmura el, iata de ce depinde viata si norocul. Daca procurorul ar fi fost la Marsilia, daca judecatorul de instructie ar fi fost chemat în locul meu, eram pierdut. Iar hârtia, hârtia asta blestemata, ma zvârlea în prapastie. Ah, tata, tata, mereu o sa fii tu o piedica pentru feri¬cirea mea pe lume, si vesnic o sa trebuiasca sa lupt cu trecutul tau?
Pe urma, deodata, o fulgerare neasteptata paru ca îi trece prin minte, luminându i chipul. Un zâmbet se ivi pe gura lui înca crispata, ochii bui¬maci devenira ficsi si se oprira parca asupra unui gând.
— Da, da, glasui el; da, scrisoarea care urma sa ma piarda, îmi va fi poate un noroc. Haide, Villefort, la lucru!
Si, dupa ce se asigura ca acuzatul nu mai era în anticamera, substi¬tu¬tul de procuror iesi la rându i si se îndrepta repede spre casa logodnicei sale.
VIII CASTELUL IF
Strabatând anticamera, comisarul facu un semn spre doi jandarmi, care se asezara unul în dreapta, altul în stânga lui Dantčs. Fu deschisa o usa care comunica din apartamentul procurorului cu palatul de justitie si mersera câtva timp pe unul din acele coridoare sumbre si mari care îi înfi¬oara pe cei ce trec, chiar daca n au nici un motiv de înfiorare.
Dupa cum apartamentul lui Villefort comunica cu palatul de justitie, palatul de justitie comunica cu închisoarea, monument posomorât, lipit de