fiu.
Apoi, dupa o clipa de întunecata meditatie.
— Sa mergem la Morreli, spuse el. Am impresia ca dezgustul ma în¬gre¬toseaza mai mult decât ura.
XX LOCUL CU LUCERNA
Cititorii sa ne îngaduie a-i readuce la locul învecinat cu casa domnu¬lui de Villefort, unde, în spatele portii napadite de castani, vom regasi per¬soane cunoscute.
De data aceasta, Maximilien a sosit primul. Si-a lipit ochiul de para¬van si pândeste în gradina adânca o umbra printre copaci si scârtâitul u¬nui pantofior de matase pe nisipul aleilor.
În sfârsit, scârtâitul atât de mult dorit se auzi, iar în locul unei umbre se-apropiara doua. Întârzierea Valentinei fusese pricinuita de o vizita a doamnei Danglars si a Memorandum Eugeniei, vizita care se prelungise dincolo de ora la care Valentine era asteptata. Atunci, ca sa nu lipseasca de la întâlnire, fata propusese domnisoarei Danglars o plimbare prin gradi¬na, vrând sa-i arate lui Maximilien ca n-avea nici o vina pentru întârzierea de care el, fara-ndoiala, suferea.
Tânarul întelese totul cu iutimea intuitiei amantilor si îsi simti inima usurata. De altminteri, Valentine conduse plimbarea în asa fel ca Maximi¬li¬en s-o poata vedea trecând în sus si în jos si, de fiecare data, o privire ne¬observata de tovarasa ei, dar zvârlita peste poarta si culeasa de tânar, îi spunea:
„Rabdare, dragul meu, vezi ca nu sunt eu de vina".
Si, într-adevar, Maximilien se înarma cu rabdare, admirând totodata