— Duceti-va, domnule, dar nu uitati reteta mea.
— Se poate, doamna? Pentru aceasta ar trebui sa uit ora de conversa¬tie petrecuta împreuna, ceea ce este absolut imposibil.
Monte-Cristo saluta si iesi.
Doamna de Villefort ramase pe gânduri.
„Ciudat om, îsi spuse ea, si care îmi face impresia ca se cheama pe numele de botez Adelmonte."
Pentru Monte-Cristo rezultatul întrecuse asteptarea.
„Admirabil teren, îsi spuse el plecând, sunt convins ca samânta care cade într-însul nu se pierde."
Iar a doua zi, credincios fagaduielii, trimise reteta ceruta.
XVI ROBERT DIAVOLUL
Motivul operei era cu atât mai nimerit cu cât, în seara aceea, avea loc o solemnitate la Academia regala de muzica. Dupa o lunga indispozitie, Le¬vasseur reintra cu rolul lui Bertrand si, ca totdeauna, opera maestrului la moda atrasese cea mai stralucita societate a Parisului.
Ca majoritatea tinerilor bogati, Morcerf îsi avea scaunul sau de or¬chestra, plus zece loji ale cunostintelor sale carora le putea cere un loc, fa¬ra sa mai socotim locul la care avea drept în loja tinerilor.
Château-Renaud avea scaunul învecinat cu al lui.
Beauchamp, în calitate de ziarist, era regele salii si avea pre¬tutindeni un loc.
În seara aceea, Lucien Debray dispunea de loja ministrului si o oferise contelui de Morcerf, care, în urma refuzului lui Mercédčs, o trimise lui Danglars, comunicându-i ca va veni pro¬babil în timpul serii sa faca o