XXXII TREZIRE
Când Franz îsi reveni, obiectele exterioare pareau o a doua parte a vi¬sului; i se paru ca se afla într un mormânt unde patrundea anevoie, ca o privire miloasa, o raza de soare. Întinse mâna si simti piatra; se aseza în capul oaselor: era culcat, în burnusul sau, pe un pat de ierburi uscate, foarte moale si foarte înmiresmat.
Disparuse orice nalucire si, ca si cum statuile n ar fi fost decât umbre iesite din morminte în timpul visului, pierisera o data cu trezirea.
Facu câtiva pasi spre punctul de unde venea lumina; agitatiei visului îi urma calmul realitatii. Se vazu într o pestera. Înainta spre deschizatura si, prin usa fixata, zari un cer albastru si o mare azurie. Aerul si apa scân¬teiau în razele soarelui de dimineata; matelotii stateau pe tarm, vorbind si râzând, la zece pasi de mare, barca se legana cu gratie în ancora ei.
Savura câteva clipe briza racoroasa care îi trecea peste frunte, ascul¬tând zgomotul slab al vasului care se misca si lasa pe stânci o dantela de spuma alba ca argintul; se lasa fara sa mediteze, fara sa cugete, în voia farmecului divin care este în ordinea firii, mai cu seama când te trezesti dintr un vis fantastic; apoi, putin câte putin, viata de afara, asa de calma, de pura, de mareata, îi reaminti ciudatenia somnului si amintirile începura sa i revina în memorie.
Îsi aminti de sosirea pe insula, de prezentarea în fata unui sef de con¬trabandisti, de un palat subteran plin de splendori, de un ospat excelent si de o lingurita de hasis.
Dar, în fata realitatii din toiul zilei, i se parea ca trecuse cel putin