— Domnilor, întreba presedintele dupa ce linistea se restabili, domnul conte de Morcerf e într adevar vinovat de felonie, tradare si josnicie?
— Da! raspunsera într un glas, unanim, toti membrii comisiei de an¬cheta.
Haydée statuse pâna la sfârsitul sedintei. Auzi sentinta data contelui, fara ca o trasatura a figurii sale sa exprime bucurie sau mila.
Atunci, acoperindu si din nou chipul, saluta cu demnitate pe consili¬eri si iesi cu pasul acela cu care Virgiliu spunea ca merg zeitele.
XIII PROVOCAREA
— Atunci, continua Beauchamp, am profitat de tacerea si de întuneri¬cul salii pentru a iesi fara sa fiu vazut. Usierul care ma introdusese ma astepta la usa. Ma conduse prin coridoare pâna la o portita care dadea în strada Vaugirard. Iesii cu sufletul zdrobit si totodata încântat — iarta mi expresia, Albert — zdrobit pentru dumneata, încântat de nobletea fetei ca¬re urmarea razbunarea paterna. Da, îti jur, Albert, de oriunde ar veni reve¬latia — chiar daca ea vine de la un dusman — dusmanul acesta nu e decât omul Providentei.
Albert îsi tinea capul în palme; îsi înalta chipul împurpurat de rusine si scaldat în lacrimi, si apucând bratul lui Beauchamp:
— Prietene, îi spuse el, viata mea e sfârsita: îmi ramâne, nu sa spun ca dumneata ca Providenta mi a dat lovitura, dar sa l caut pe omul care ma urmareste cu vrajmasia lui; apoi, dupa ce îl voi cunoaste, îl voi ucide sau ma va ucide el; ma bizui pe prietenia dumitale ca sa ma ajuti, Beau¬champ, daca nu cumva dispretul a ucis o.
— Dispretul, dragul meu? întrucât te atinge nenorocirea? Nu, slava