Dansatorii si dansatoarele, persoanele care jucau si cele care discutau scoasera un strigat de bucurie: plamânii însetati aspirau cu deliciu aerul care navalea.
În momentul acela Mercédčs reaparu, mai palida decât la iesire, dar cu acea tarie pe figura care se remarca la ea în anume împrejurari. Merse drept spre grupul în al carui centru se afla sotul ei:
— Nu-i pironi pe domni aici, domnule conte, glasui ea, caci vor prefera desigur, daca nu joaca, sa respire în gradina, iar nu sa se înabuse.
— O, doamna! spuse un general batrân, foarte galant, care cântase Sa plecam în Siria, la 1809, nu mergem singuri în gradina.
— Bine, va voi da eu exemplul, spuse Mercédčs.
Si întorcându-se spre Monte-Cristo:
— Domnule conte, glasui ea, faceti-mi onoarea de a-mi oferi bratul.
Contele aproape ca se clatina la auzul acestor simple cuvinte, apoi o privi pe Mercédčs o clipa. Clipa avu repeziciunea unui fulger si totusi con¬tesei i s-a parut un secol, atât de multe gânduri pusese Monte-Cristo într-o privire.
Oferi contesei bratul, ea se sprijini de el, sau mai bine-zis, îl atinse cu mâna ei micuta, si coborâra amândoi pe una din scarile peronului strajuit de rododendroni si de camelii.
În urma lor, pe scara cealalta, se napustira în gradina, cu exclamatii zgomotoase de placere, vreo douazeci de persoane.
XXXIV PÂINEA SI SAREA
Doamna de Morcerf intra cu însotitorul ei sub bolta de frunzis; bolta era o alee de tei care conducea la o sera.